În piața de nevertebrate mai toate zilele seamănă izbitor de mult între ele.
Nimeni pare că nu mai aude cântecul trist al tarabelor
deschizându-se pentru orice străin care se oprește în dreptul lor,
sau adagio-ul monoton al ruginii care înghite inimile celor slabi.
Istorie se repetă sau nu se mai repetă deloc.
Piețele de nevertebrate sunt căutate cu cel mai mare interes,
sunt cele mai bune investiții pentru cei ce caută
zâmbete la preț redus.
Și câinii latră mai umil, și furnicile muncesc mai mult,
vântul bate mai puternic cu mai puțină energie cosmică.
E o criză de vertebre, e o criză de piloni
și copaci bătrâni care să se înalțe în mijlocul furtunii.
Dar la nivelul ierbii și în nisip, prin firele cărora se preling duios
lacrimi nevărsate și umori neîmpărtășite, se usucă la soare pieile
pe care apoi le poți cumpăra direct de pe tarabele triste ale precupețimii.
Așa arată în mare o zi în piața de nevertebrate…
sau nu mai arată deloc.
În vreme ce timpul... 