În vreme ce timpul…

September 29, 2012

Frica poate fi ștearsă din creier

Filed under: Psihologie,Traduceri — Ionuţ Popa @ 2:40 pm
Tags: , , ,

Amintirile emoționale proaspăt formate pot fi șterse din creierul uman. Un grup de cercetători de la Universitatea din Uppsala au demonstrat acest lucru într-un nou studiu publicat în revista academică „Science”. Rezultatele pot reprezenta un progres în cercetarea privind memoria și frica.

Thomas Ågren, doctorand în cadrul Facultăţii de Psihologie, sub coordonarea  profesorilor Mats Fredrikson și Tomas Furmark, a arătat că amintirile emoționale proaspăt formate pot fi șterse din creierul uman.

Atunci când o persoană învață ceva, se creează o amintire de durată cu ajutorul unui proces de consolidare, bazat pe sinteza proteinelor. Atunci când ne amintim ceva, memoria devine instabilă pentru scurt timp, revenind apoi la starea inițială cu ajutorul unui alt proces de consolidare. Cu alte cuvinte, se poate spune că noi nu ne amintim ceea ce s-a întâmplat de fapt, ci, mai degrabă, ne amintim ultima impresie pe care ne-a lăsat-o ceea ce s-a întâmplat. Prin întreruperea procesului de reconsolidare ce are loc după amintire, conținutul memoriei poate fi influențat.

În cadrul studiului, cercetătorii le-au arătat subiecților o fotografie obișnuită și, în același timp, le-au administrat șocuri electrice. Astfel, fotografia a ajuns să le inducă subiecților o stare de frică, ceea ce a rezultat în formarea unei amintiri a senzației de frică. Pentru a se activa această amintire, fotografia a fost arătată apoi fără a fi urmată de un șoc electric. În cazul unui grup experimental, procesul de reconsolidare a fost întrerupt prin prezentarea fotografiei în repetate rânduri. În cazul unui grup de control, procesul de reconsolidare a fost lăsat să se finalizeze înainte ca subiecților să li se arate fotografia de mai multe ori.

Prin faptul că amintirea senzației de frică nu a fost reconsolidată în cazul grupului experimental, frica pe care participanții au asociat-o anterior cu fotografia a dispărut. Cu alte cuvinte, prin întreruperea procesului de reconsolidare, amintirea a fost readusă la starea neutră și n-a mai generat senzația de frică. În același timp, utilizând un aparat de imagistică prin rezonanță magnetică (IMR), cercetătorii au putut să arate că urmele acelei amintiri dispăruseră din partea creierului care, în mod normal, stochează amintiri ale senzației de frică, anume grupul nuclear al amigdalei din lobul temporal.

„Aceste rezultate pot reprezenta un progres în cercetarea despre memorie și frică. În ultimă instanță, noile rezultate ar putea conduce la elaborarea unor metode îmbunătățite de tratament pentru milioanele de oameni din întreaga lume care suferă de tulburări de anxietate precum fobii, stres post-traumatic și atacuri de panică”, a susținut Thomas Ågren.

Traducere: Ionuț Popa

Surse articol și foto:

http://neurosciencenews.com/fear-can-be-erased-from-the-brain-amygdala-reconsolidation-memory-trace/

http://www.zeitnews.org/life-sciences/neuroscience/fear-can-be-erased-brain

Advertisements

September 28, 2012

Tulburarea de deficit de jurnalism

Filed under: Cercetare,Traduceri — Ionuţ Popa @ 7:16 am
Tags: , , ,

Ceea ce ziarele nu spun este la fel de important ca ceea ce spun

Dacă toate articolele din ziare, care spun sus şi tare că nu mai e mult până la descoperirea leacului împotriva cancerului, ar reflecta realitatea, s-ar fi putut spune de mult că această boală îngrozitoare este de domeniul trecutului. Din păcate, lucrurile stau altfel. Dar, deşi unele publicaţii sunt cunoscute pentru exagerările din acest domeniu, şi pe bună dreptate, multe dintre ştirile care abordează această temă sunt fundamentate pe cercetări ştiinţifice, apărute în publicaţii revizuite de specialişti în domeniu. Aşadar, care este problema? 

Aceasta este, mai mult sau mai puţin, întrebarea pe care François Gonon de la Universitatea din Bordeaux o adresează, alături de colaboratorii săi, într-o lucrare apărută pe site-ul „Public Library of Science”. Domnul Gonon, profesor în neurobiologie, a aruncat o privire asupra unei alte afecţiuni care, pe lângă cancer, este foarte „tratată” în presă, anume tulburarea de hiperactivitate şi deficit de atenţie (ADHD) – un diagnostic la modă pentru copiii care întâmpină dificultăţi de atenţie la şcoală.

Echipa coordonată de dr. Gonon a analizat bazele de date „PubMed” şi „Factiva”, care conţin studii biomedicale şi, respectiv, articole de ziar, pentru identificarea studiilor asupra afecţiunii ADHD. Prin compararea celor două baze de date s-au scos la iveală 47 de lucrări ştiinţifice despre ADHD care au apărut, în decursul anilor ’90, în 347 de articole publicate în ziare redactate în limba engleză. Cercetătorii au analizat cele mai populare zece studii care au apărut în presă.

Iniţial, aceştia au studiat literatura de specialitate apărută ulterior pentru a vedea ce s-a întâmplat cu descoperirile comunicate în cele mai bune zece lucrări ştiinţifice. Şapte dintre acestea au prezentat studii de cercetare concepute pentru testarea unor ipoteze noi. Deşi fiecare studiu a conchis că ipoteza în cauză este corectă (adică datele colectate nu au infirmat-o), concluziile ce reieşeau din 6 studii au fost respinse în totalitate sau puse sub semnul întrebării de investigaţiile efectuate ulterior şi reliefate de domnul Gonon. Cel de-al şaptelea studiu nu a fost nici validat, nici invalidat, însă domnul Gonon şi colaboratorii săi susţin, pe urmele a doi specialişti independenţi în materie de ADHD, că ipotezele „par improbabile”.

Celelalte trei studii se bazau pe ipoteze existente, neaducând nicio contribuţie proprie. Două dintre acestea au fost confirmate de lucrările din domeniu analizate de domnul Gonon, în timp ce unul a fost catalogat drept îndoielnic.

Toate acestea sunt previzibile. Cercetările despre cercetare – în special despre cercetarea medicală, unde dimensiunile eşantioanelor sunt de obicei mici – arată că multe concluzii nu reuşesc să treacă testul timpului. Respingerea ipotezelor plauzibile este condiţia necesară pentru progresul ştiinţei. Problema a constat în felul în care studiile au fost prezentate în presă.

 

Lipsa probelor

În ziare au apărut 223 de recenzii favorabile la cele zece lucrări. Apoi ziarele şi-au pierdut interesul. Domnul Gonon şi colaboratorii săi au găsit şi alte 67 de studii care examinau concluziile celor zece lucrări, dar aceste investigaţii apărute ulterior n-au fost menţionate decât în 57 de ziare. Mai mult, în presă nu au apărut referiri decât la două din cele zece lucrări. Celelalte opt au fost ignorate. Membrii echipei coordonate de domnul Gonon rămân fermi pe poziţie. Există, spun aceştia, o “amnezie aproape totală în articolele din ziare atunci când vine vorba despre descoperirile biomedicale.”

Dacă ipotezele lansate în studiile iniţiale ar fi trecut testul timpului, atunci lipsa de atenţie a jurnaliştilor n-ar reprezenta o problemă. Dar, după cum a arătat domnul Gonon, 80% din lucrările ştiinţifice analizate în cadrul studiului s-au dovedit fie eronate, fie îndoielnice. Incapacitatea de a vedea acest lucru comportă riscul ca şi cei mai atenţi cititori să rămână cu falsa impresie că se înregistrează progrese în domeniu.

Ar fi uşor să aruncăm vina asupra jurnaliştilor indolenţi pentru această stare de lucruri, însă este clar că varianta jurnalistică a tulburării de deficit de atenţie are o parte din vină, întrucât este cunoscută apetenţa presei pentru subiectele noi şi incitante. Dar şi ştiinţa trebuie să-şi asume o responsabilitate. Opt din cele zece articole studiate de domnul Gonon au apărut în publicaţii de renume, precum Revista de medicină din New England sau Revista Lancet. Continuările  lipsite de importanţă, dimpotrivă, au fost uitate prin publicaţii necunoscute, fiind puţin probabil ca gazetăraşii presaţi de timp şi, în egală măsură, medicii şarlatani să le citească.

E greu de făcut o recomandare raţională. Problema nu poate fi rezolvată pur şi simplu prin pierderea încrederii în materialele pe care le citeşti în ziare. Mai exact, totul e să nu uiţi că, fără a lua cunoştinţă de confirmările ulterioare, concluziile reale s-ar abate de la calea firească. Şi, în măsura în care contează, în timp ce The Economist a fost dat la tipar, o căutare pe Google News a confirmat bănuiala că, la o săptămână de la publicare, nici măcar un ziar nu a consemnat studiul domnului Gonon.

Traducere: Ionuţ Popa

Sursă articol: http://www.economist.com/node/21563275

Sursă foto: http://www.davejunia.com/2012/07/freedom-of-the-press-solutions-for-singapore/

September 25, 2012

Prejudecăţile pot cauza depresie la nivel social, interpersonal şi intrapersonal

Filed under: Traduceri — Ionuţ Popa @ 4:05 pm

Image

Deși depresia și prejudecățile aparțin, de obicei, unor domenii de studiu diferite, un nou articol sugerează că multe cazuri de depresie pot fi provocate de prejudecățile care vizează propria persoană sau celelalte persoane. Într-un articol publicat în numărul din septembrie 2012 al revistei „Perspective asupra psihologiei”, o publicație aparținând Asociației de Psihologie, William Cox de la Universitatea din Wisconsin-Madison și colaboratorii săi susțin că există o legătură fundamentală între prejudecăți și depresie.

Luați în considerare următoarele afirmații: “Îi urăsc pe _____. Nu-mi place cum arată _____. Nu-mi place felul în care vorbesc____.”

Ce cuvinte pot fi adăugate în spațiile libere? Afirmațiile de mai sus pot constitui prejudecăți la adresa unor grupuri stigmatizate/marginalizate: „Îi urăsc pe negrii”, „Nu-mi place cum arată homosexualii” sau „Nu-mi place felul în care vorbesc evreii.” Aceste afirmații vin din partea unui pacient cu tulburări depresive și se referă, de fapt, la propria persoană: „Mă urăsc. Nu-mi place cum arăt. Nu-mi place felul în care vorbesc.”

Faptul că afirmațiile au putut fi completate în două moduri plauzibile indică o conexiune profundă între prejudecată și depresie. Bineînțeles, Cox și colaboratorii săi susțin că stereotipurile despre ceilalți, care conduc la prejudecăți, și schemele de reprezentare a propriei persoane, care conduc la depresie, sunt, în esență, similare. Printre multe caracteristici comune, stereotipurile de prejudecată și schemele de depresie sunt, de obicei, intrate în obișnuință, automate și greu de schimbat.

Cox și colaboratorii săi propun o perspectivă unitară asupra prejudecăților și depresiei, prin intermediul căreia afirmă că stereotipurile sunt activate într-o „sursă” care manifestă apoi prejudecăți la adresa unei „ținte”, care devine, în consecință, deprimată.

Depresia cauzată de prejudecăți – pe care cercetătorii o numesc deprejudecată – se poate manifesta la mai multe niveluri. În cazul bine-cunoscut, prejudecățile cauzează depresie la nivel social (de exemplu, prejudecățile naziștilor inducând evreilor tulburări depresive), dar acest lanț cauzal se poate întâlni și la nivel interpersonal (de exemplu, prejudecățile unei persoane ofensatoare care cauzează depresia persoanei ofensate) sau chiar la nivel intrapersonal, în forul interior al unei persoane (de exemplu, prejudecățile unui individ despre propria persoană ce-i cauzează depresia).

Cercetătorii declară că teoria lor este centrată asupra cazurilor de depresie care sunt generate în special de gândurile negative pe care oamenii le au despre sine sau pe care alții le au despre semenii lor și nu are de-a face cu „depresiile cauzate de procesele neurochimice, genetice sau inflamatorii”. Înțelegerea faptului că mulți oameni cu tulburări depresive nu sunt „doar” deprimați – aceștia ar putea avea prejudecăți despre propria persoană – prezintă implicații teoretice importante pentru tratament.

Cox și colaboratorii săi susțin că demersurile inițiate de cercetătorii în tulburările depresive – precum terapia cognitiv-comportamentală și instruirea mindfulness (stare de conștientizare) – pot fi foarte utile în combaterea prejudecăților. Și unele demersuri inițiate de cercetătorii în domeniul prejudecăților pot fi extrem utile în tratarea tulburărilor depresive.

Însușirea unui cadru disciplinar mai larg pentru identificarea proceselor comune asociate cu depresia și prejudecățile îi va ajuta pe cercetătorii în psihologie și pe clinicieni să înțeleagă mai bine aceste fenomene și să desfășoare demersuri interdisciplinare care să vizeze ambele probleme.

Traducere: Ionuț Popa

Surse:

http://www.psychologicalscience.org/index.php/news/releases/prejudice-can-cause-depression-at-the-societal-interpersonal-and-intrapersonal-levels-researchers-argue.html

http://pps.sagepub.com/content/7/5/427.abstract

http://www.zeitnews.org/social-sciences/society/prejudice-can-cause-depression-societal-interpersonal-and-intrapersonal-leve

Create a free website or blog at WordPress.com.