Sexualitatea în cea de-a doua jumătate a secolului 20

Sexualitatea avea să intre, în această perioadă, într-o cu totul altă dimensiune, din moment ce expozeurile critice ale ştiinţei erau depăşite de noile mijloace de comunicare ce modelau atitudinile şi comportamentele indivizilor, iar discipline ştiinţifice precum psihologia şi sociologia erau aservite mai mult sau mai puţin marilor companii ce iniţiau proiecte de cercetare a comportamentului consumatorului. Desigur, la începutul anilor  ’50 sexualitatea era încă tăinuită şi alungată din spaţiul public, în ciuda noilor descoperiri: „Jumătatea secolului 20 în America a fost definită de un paradox sexual. Pe de o parte, un studiu a descoperit că bărbaţii şi femeile erau mult mai jucăuşi în dormitor decât se credea, o descoperirea care a fost relevată de faptul că rata natalităţii a ajuns la cel mai înalt nivel din istoria ţării. Pe de altă parte, atitudinea publică despre sex era una represivă, în timp ce liderii societăţii făceau tot ce le stătea în putinţă pentru a descuraja discuţiile despre acest subiect.” (Streitmatter, 2006, 13) Această atitudine de respingere a sexualităţii venea, cel mai probabil, pe fondul creşterii impresionante a natalităţii, dar şi al unor atitudini tradiţionale care erau încă văzute ca puncte de referinţă în relaţiile sociale. „În vremurile noastre, atitudinile tradiţionale coexistă, împreună cu unele mult mai liberale legate de sexualitate care s-au format cu precădere în anii ’60.” (Giddens, 2001, 115)

Cazul Kinsey

Deşi „Revoluţia sexuală” s-a lăsat aşteptată până în anii ’60, interesul pentru acest subiect considerat tabu a crescut şi în rândurile cercetătorilor, primul studiu de amploare  în acest sens fiind întreprins de Alfred C. Kinsey, profesor la Universitatea din Indiana. Astfel, până în anul 1948, când a fost lansată cartea „Comportamentul sexual al bărbatului”, semnată de Alfred Kinsey, atitudinea generală a societăţii faţă de sex era de tăinuire, de reprimare, văzându-se în sexualitate acel corpus de activități despre care nu trebuia să se discute în mod deschis. Și aceasta după câteva secole în care sexualitatea fusese izolată în discursuri, după cum am aflat de la Michel Foucault. Prin publicarea studiului său, Kinsey a arătat că proliferarea relațiilor sexuale înainte de căsătorie, căutarea plăcerilor în afara sferei conjugale, homosexualitatea şi alte practici, care în mod normal ar fi fost încadrate în categoria „comportamentelor sexuale deviante”, erau mai la modă şi aveau loc cu o frecvență mai mare decât s-ar fi crezut până atunci. „Pentru a realiza studiul, Alfred C. Kinsey de la Universitatea din Indiana a intervievat 12.000 de bărbaţi. Descoperirea majoră a fost că subiecţii lui, când erau în dormitor cu uşile închise, se comportau foarte diferit faţă de ceea ce prescria societatea tradiţională. Într-adevăr, a descoperit că cei care violau prescripţiile sexuale erau majoritari; astfel că bărbaţii care se «purtau rău» din punct de vedere sexual erau de fapt «normali»” (Kinsey apud Streitmatter, 2006, 13) Descoperirile lui Kinsey au reprezentat un şoc pentru instituţiile sociale (în special pentru biserică), fapt ce i-a adus acestuia o serie de critici, culminând cu pierderea unor sume de bani ce urmau să-i revină cercetătorului din sponsorizări pentru a-și putea continua cercetările. Rezultatele studiului său arătau că 92% dintre bărbaţi îşi procurau plăcere prin masturbare, în contextul în care, ne spune Streitmatter, „Academia Navală a Statelor Unite insista ca un candidat «să fie respins dacă era examinat şi se descopereau urme de masturbare».” De asemenea, „85% dintre bărbaţii căsătoriţi făcuseră sex înainte de căsătorie; 50% dintre bărbaţii căsătoriţi făcuseră sex în afara căsătoriei; 37% dintre bărbaţi avuseseră, cel puţin o dată, orgasm prin intermediul unui contact homosexual.” (Kinsey apud Streitmatter, 2006, 14) Bineînţeles, asemenea descoperiri au generat critici vehemente şi au stârnit indignare morală în rândul celor pentru care moştenirea religioasă era încă literă de lege. „Preşedintele Universităţii Catolice l-a denunţat pe Kinsey pentru că publicase «cea mai anti-religioasă carte din toate timpurile», editorul unei publicaţii religioase l-a acuzat că era «împotriva purităţii, împotriva moralităţii, împotriva familiei», iar Norman Vincent Peale, preotul unei mari biserici din New York şi mai apoi autorul cărţii «Puterea gândirii pozitive», a contrazis definiţia lui Kinsey despre «normalitate», spunând «Indiferent câţi criminali ar fi, crima nu va fi niciodată un lucru normal».” (Streitmatter, 2006, 14) Următoarea carte publicată de Alfred Kinsey, „Comportamentul sexual al femeii”, a stârnit replici şi mai violente, întrucât aceasta vorbea despre mame, surori, fiice şi soţii, care erau etichetate drept pure şi asexuate. Astfel, „62% dintre femei se masturbau; 50% dintre femeile căsătorite făcuseră sex înainte de căsătorie; 26% dintre femeile căsătorite făcuseră sex în afara căsniciei; 13% dintre femei avuseseră, cel puţin o dată, orgasm prin intermediul unui contact homosexual.” (Kinsey apud Streitmatter, 2006, 14)  Cu toate acestea, profesorul Kinsey a atras cele mai multe antipatii şi animozităţi din cauza concluziilor pe care acestea le-a consemnat în legătură cu virginitatea. Teoria sa consta într-un îndemn acordat femeilor de a se angaja în relaţii intime înainte de noaptea nunţii, întrucât restricţiile şi inhibiţiile acumulate în tot acest timp de respingere a contactului fizic ar fi putut comporta repercusiuni pe parcursul căsniciei, ajungându-se chiar şi la dificultăţi în a simţi orice fel de plăcere în timpul actului sexual. „Rezultatul cercetării evidenţia că, dacă femeile singure doreau să aibă o căsnicie prosperă, ar trebui să devină active sexual înainte de noapte nunţii.” (Kinsey apud Streitmatter, 2006, 15) Cea mai mare lovitură pe care a suferit-o Alfred Kinsey a fost de natură politică. Fundaţia Rockefeller a decis să retragă fondurile pe care i le alocase acestuia pentru cercetare. Cu toate că moartea cercetătorului, survenită „la trei ani de la publicarea celei de-a doua cărţi” (Streitmatter, 2006, 15), urma să încheie definitiv activităţile sale academice, contribuţiile semnificative ale lui Kinsey într-un domeniu de studiu nou la vremea respectivă s-au dovedit a fi o piatră de temelie pentru schimbarea ulterioară a modului în care sexualitatea avea să fie privită în cadrul societăţii de consum.

Eliberarea sexualităţii de vechile prejudecăţi. Contribuţia noilor mijloace de comunicare

Încă de la sfârşitul secolului al 19-lea, tendinţa generalizată care a străbătut curentele sociale ale civilizaţiei occidentale a fost aceea de eliberare a omenirii de sub patronajul vechilor superstiţii şi de a-i determina pe oameni să privească mai degrabă în jurul lor decât în sus, oferindu-le cât mai multe motive pentru a se dedica vieţii profesionale. Femeile au luptat pentru câștigarea independenței faţă de bărbaţi, pentru emancipare, pentru drepturi depline, pentru drepturi la plăcere ş.a.m.d., iar astăzi lucrează şi se înfruptă din roadele societăţii de consum alături de aceștia. Una dintre primele invenţii care le-au permis femeilor să se integreze mai bine în câmpul muncii a fost maşina de scris. Pe lângă diversele avantaje în plan socio-economic, aceasta le-a permis femeilor să se manifeste în plan profesional şi să impună chiar anumite norme vestimentare şi de conduită. Astfel, conform lui Marshall McLuhan, „[…] varietatea bogată de uniforme ale dactilografelor în pas cu moda a provocat o revoluţie în industria modei. Ce purta dactilografa voiau să poate şi fiicele fermierilor, deoarece dactilografa era reprezentarea spiritului întreprinzător şi al îndemânării. Ea era atât creatoare de stil, cât şi o persoană atentă la orice stil vestimentar.” (McLuhan, 2010, 336) Marea putere de influenţare şi modelare pe care instrumentele de comunicare o exercitau (alături de celelalte tehnologii revoluționare) asupra atitudinilor şi comportamentelor oamenilor avea să se arate câteva devenii mai târziu. Între această perioadă şi naşterea oficială a societăţii de consum s-au interpus cele două războaie mondiale care au dus la înscăunarea Statelor Unite ale Americii ca superputere a lumii. În anii care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, SUA au înregistrat o creştere economică fără precedent şi, odată cu aceasta, o mare explozie în materie de tehnologie şi abundență. Eliberarea sexualităţii de vechile canoane a debutat pe tărâm american. Cazul lui Kinsey a fost una dintre primele încercări dintr-o lungă serie de eforturi depuse în scopul prelevării mentalităţilor colective din încorsetările autorităţilor care s-au străduit să preîntâmpine dezlănțuirea instinctelor primare ale lui „homo sexualis” (Z. Bauman) în spațiul public. Inventarea televizorului şi apariţia programelor de televiziune au reprezentat cele mai importante demersuri sociale care au adus pe noi culmi viaţa omului obişnuit. Înrădăcinarea imaginilor televizate în „inconştientul colectiv” a produs anumite efect de slăbire a rezistenţei în faţa senzaţionalului şi o deschidere către noile configuraţii sociale. Cele mai importante direcţii de acţiune care au făcut ca sexualitatea şi corpul uman să fie privite sub o cu totul altă lumină, în comparaţie cu reprezentările sociale din trecut, au fost următoarele, în ordine cronologică: descoperirea pilulei contraceptive, succesul revistei Playboy, introducerea sexualităţii în programele de televiziune, proliferarea reclamelor aluzive şi, ceva mai târziu, popularizarea sexualităţii pe canalele de televiziune şi, în ultimă instanţă, expansiunea pornografiei pe Internet. Cele două din urmă par a fi, totuşi, ecourile primelor patru fenomene constitutive.

Descoperirea pilulei contraceptive în 1960 le-a permis partenerilor sexuali să se raporteze la consumarea actului aferent sub o nouă lumină, mai permisibilă. Femeile erau libere să se bucure de trupurile lor fără a fi nevoite să renunţe la cariere din pricina unei sarcini nedorite. Este util să precizăm că, deşi restricţiile asupra prezervativelor au început să fie ridicate încă din anii 1930, creşterea vânzărilor acestor produse neavând loc decât după cel de-al Doilea Război Mondial; între 1955 şi 1965, un procent de 42% dintre americani foloseau prezervativul ca măsură preventivă. În ce privește pilula, aceasta a reprezentat pentru femei cheia către controlul propriului trup, generând o senzaţie de eliberare din ghearele destinului biologic. „Pilula le-a dat femeilor un sentiment de libertate pe care nu l-au mai avut până atunci. Pentru prima oară în istorie, femeile îşi puteau controla sistemul de reproducere – şi astfel, corpul. Biologia nu le mai determina destinul.” (Streitmatter, 2006, 21) Multe surse indică faptul că pilula a fost catalizatorul suprem al „Revoluţiei sexuale”, dar alte teorii susţin că mass-media şi independenţa financiară au jucat un rol fundamental în evoluţia sexualităţii. Cu toate acestea, pilula le-a oferit atât femeilor, cât şi bărbaţilor posibilităţi care în trecut erau îngrădite de diferitele contexte social nefavorabile şi, în special, de lipsa alternativelor viabile. Dar, odată cu descoperirea pilulei, experienţa sexuală avea să fie cu totul alta. Bărbaţii şi femeile aveau posibilitatea să se angajeze cu încredere în raporturi sexual extraconjugale, lăsând la o parte inhibiţiile legate de prevenirea sarcinilor nedorite cu preţul diminuării calităţii raporturilor sexuale. Rolul mass-media s-a dovedit a fi foarte important în această ecuaţie, având o contribuţie decisivă în promovarea acestei descoperiri inedite. Revistele au început să scrie cât mai multe articole cu privire la pilula contraceptivă, iar cititoarele şi-au însuşit informaţiile utile, cu care aveau să meargă apoi la medic pentru a li se prescrie acest medicament miraculos. Entuziasmul afișat de mass-media cu privire la subiectul respectiv s-a transmis imediat asupra cititorilor şi potenţialilor utilizatori (de sex feminin) ai pilulei contraceptive. „Primele articole despre pilulă, apărute în reviste celebre cum ar fi Time, Fortune şi Newsweek, au jucat un rol esenţial în a impulsiona publicul american să îmbrăţişeze beneficiile pilulei revoluţionare.” (Streitmatter, 2006, 22) Una dintre cele mai profunde schimbări în configuraţia societăţii, determinată de apariţia şi succesul pilulei contraceptive, s-a instituit pe plan non-sexual: femeia avea să-şi câştige independența faţă de bărbat, nemaifiind obligată să suporte consecinţele unei neatenţii de ordin sexual; aceasta avea la îndemână un instrument puternic de amânare a sarcinii pentru a-şi continua studiile şi pentru a îmbrăţişa o carieră. Influenţa pilulei a fost validată statistic „la mai puţin de şase ani după ce a fost acceptată ca metodă contraceptivă” (Streitmatter, 2006, 31), atunci când publicaţia New York Times a făcut publice un set de date privind starea societăţii la momentul respectiv din punctul de vedere al relaţiilor sexuale şi efectelor acestora: rata natalităţii în Statele Unite ale Americii scăzând până la un procent de 24%, iar frecvența raporturilor sexuale înregistrând o creştere de 40%. Aşadar, nici pilula, nici mass-media nu au alimentat individual (cu preeminenţa uneia în fața celeilalte) începutul „Revoluţiei sexuale” din anii ’60, ci au conlucrat întru modificarea obiceiurilor şi comportamentelor sexuale ale tinerilor (și nu numai) de ambele sexe din vremea respectivă.

Succesul revistei Playboy îl putem pune pe seama apariţiei pilulei contraceptive şi, cu precădere, pe terenul fertilizat de efectele sale eliberatoare. Această revistă pentru bărbaţi a fost înfiinţată în anul 1953 de Hugh Hefner, însă doar în anii ’60 a căpătat notorietatea necesară pentru a vinde milioane de exemplare şi pentru a influenţa, în consecinţă, traiectoria comportamentului sexual al indivizilor. „Playboy şi-a cucerit locul prin efortul de a schimba conştiinţa naţională legată de subiectele sexual. Mulţumită bibliei tinerilor bărbaţi de la oraş, o mare masă de oameni găseau acum că era perfect normal să se uite la femei dezbrăcate – revista devenise nelipsită de pe măsuţa de cafea a oricărui burlac din America – şi să vorbească în public despre sex întru-un mod în care generaţiile trecute nu ar fi îndrăznit.” (Streitmatter, 2006, 35) Iată că impunerea unei tendinţe cu un mare potențial de generalizare este secretul răsturnării vechilor sisteme de valori şi configuraţii de norme şi reguli privind aspectele susceptibile de a fi validate, pe de o parte, şi cele considerate a avea un caracter ilicit, pe de altă parte. Un instrument investit cu valoare de legitimare poate altera schema de comportament a unei părţi semnificative din mentalul colectiv, fără a fi nevoie de punerea în funcţiune a mecanismelor de represiune directă. Putem spune, într-o paranteză, că sexualitatea a fost întâmpinată cu porţile deschise de către cultura de consum ce s-a conturat după cel de-al Doilea Război Mondial, fiind glorificată pe fondul instituirii unei „violenţe simbolice” din partea mass-media. Dar acest proiect era doar la început, dezvoltându-se în tandem cu diversificarea programelor culturale destinate publicului larg. Playboy a reprezentat cartea sfântă a oricărui cetăţean sănătos al societăţii de consum. Era unul dintre accesoriile la modă de la care nu te puteai sustrage fără a te automarginaliza. Mai presus de toate, Playboy a dus mai departe flacăra sexualităţii, în ascensiunea acesteia către culmile plăcerilor dezlănţuite. „Înainte de apariţia Playboy, mulţi oameni considerau imaginile cu femei goale drept mizerii dezgustătoare. Însă mulţumită descrierii tinerelor femei frumoase cum ar fi Christine Williams, atât în imagini cât şi în cuvinte, care o înfăţişau pe fata de vizavi, cititorii – cei şapte milioane care citeau revista şi cei un milion care citiseră despre ea din alte publicaţii – au ajuns să vadă nuditatea ca pe un fenomen mult mai acceptabil.” (Streitmatter, 2006, 46) Aşadar, forţa de legitimare şi conţinutul inedit ale primei reviste pentru adulţi au adus o contribuţie esențială la construirea unei reprezentări mentale favorabile în jurul sexualităţii.

Introducerea sexualităţii în programele de televiziune a reprezentat o altă etapă importantă în incursiunea nestingherită a sexualităţii prin spaţiul social care a adoptat, în timp, o altă atitudine (mai favorabilă) faţă de materialele şi comportamentele luxurioase ce înfăţişau un caracter implicit sau, după caz, explicit. Din momentul în care sexualitate a pătruns cu succes în domeniul cinematografiei în 1964, prin lansarea filmului James Bond, o altă producţie, de data aceasta destinată exclusiv micilor ecrane, a adus sexualitatea la nivelul televiziunii: este vorba despre serialul de comedie „All in the family”, care trata teme, altădată interzise, într-un stil cât mai degajat şi comic. „Totul în familie a fost cel mai bine cotat program de televiziune în primul sezon, la fel şi în celelalte cinci – un record care a rămas neegalat până azi.[…]Deşi succesul programului s-a datorat şi faptului că discuta despre bigotism şi trata subiecte ca eliberarea femeilor sau războiul din Vietnam, cea mai mare contribuţie la succesul serialului a avut-o introducerea sexului într-un mod în care nu se făcuse până atunci în televiziune.” (Streitmatter, 2006, 74) Acest serial a exercitat o influenţă extraordinară asupra dezvoltării sexualităţii în Statele Unite. De-atunci şi până în prezent mediul audiovizual a fost împânzit de astfel de programe ce au abordat masiv teme cu caracter sexual. Putem aminti, printre altele: Cheers, Seinfeld, Friends, That 70s show (care avea ca subiect viaţa şi activităţile preferate ale adolescenţilor din anii ’70, prezentate din perspectiva sfârşitului secolului 20, 1998 fiind anul în care a fost lansat serialul) şi, mai nou, „Two and a half men”, care prezintă, printre altele, condiţia copilului într-o societate saturată de sex, înfăţişându-ni-l pe Jake Harper, la începutul serialului, în postura unui elev în clasele primare, prins între divorţul părinţilor săi (motivul „iubirii lichide”, prin care sociologul Bauman a caracterizat fragilitatea relaţiilor dintre bărbaţi şi femei, ca urmare a insecurităţii vieţii sociale şi lichefierii tuturor structurilor şi valorilor „tari” din trecut) şi intrigile sexuale ale unchiului său afemeiat, care practică sexul dintr-o pornire obsesiv-compulsivă. În cel mai recent sezon al serialului, imaginea lui Jake, acum un adolescent aflat în apropierea majoratului, conturează arhetipul tânărului consumat de dorinţe sexuale ardente, care fumează iarbă şi care nu are nicio perspectivă în ceea ce priveşte propriul viitor. Televiziunea a fost şi a rămas un vehicul excelent pentru propagarea mesajelor comerciale şi pentru facilitarea sublimării tensiunii generate de insecuritate şi de accelerarea schimbărilor în acel lucru care ne mai aminteşte de natura noastră ticsită de fenomenele artificiale din prezent, și anume sexul.

Proliferarea reclamelor aluzive a devenit o realitate palpabilă prin prisma posibilităților îmbinării imaginilor dinamice, sunetelor plăcute auzului şi textelor atent înfăşurate în culori, logo-uri şi mesaje construite la nivel instituţional; cu alte cuvinte, nimic spontan, ci un întreg conglomerat de imagini şi sunete împachetate de o armată de specialişti în comunicare publicitară, specialişti remuneraţi masiv pentru a fi creativi în vederea catapultării mesajelor cât mai adânc în subconştientul potenţialilor cumpărători. „Reclama memorabilă de la televizor arăta o tânără care se uita direct la cameră în timp ce picioarele impresionant de lungi păreau să aibă un metru şi jumătate. Ochii spectatorilor nu ştiau exact la ce să se uite mai întâi – la trăsăturile superbe ale modelului, la părul brunet închis şi strălucitor care îi contura faţa sau la jeanşii care stăteau atât de strâns pe picioare, încât păreau să fie pictaţi.” (Streitmatter, 2006, 128) Reclamele cu substrat sexual au invadat micile ecrane pentru ca produsele promovate să poată fi vândute cât mai eficient în cercul telespectatorilor eliberaţi de restricţiile ce în trecut vizau comportamentele lor sexuale. „Poveştile de dragoste şi sexul sunt, de asemenea, inoculate din punct de vedere psihologic prin intermediul reclamelor şi serialelor. Utilizarea atracţiei sexuale pentru a vinde produse este evidentă. În mod similar, scenele dramatice de dragoste şi trăirile romantice profită adesea de dorinţele oamenilor de a se simţi iubiţi şi, ulterior, îi va influenţa pe indivizi să se comporte sau să reacţioneze la aceste situaţii în anumite moduri. Expunerile sugestivităţii sexuale şi ale simulacrelor privind relaţiile sexuale prin mijloacele de comunicare contribuie la influenţarea crescândă a activităţilor sexuale ale tinerilor.  Mai mult decât atât, acestea conduc și la alimentarea obsesiei sexuale patologice care se va instala pe măsură ce subiecţii înaintează în vârstă, având drept consecinţă, în majoritatea cazurilor, utilizarea materialelor pornografice.” (http://naturalsociety.com/unplug-yourself-how-advertising-entertainment-shapes-subconscious/

Consemnarea efectelor „Revoluţiei sexuale”

Revoluţia sexuală a exercitat anumite influențe profunde în ceea ce privește modul în care oamenii s-au raportat la ei înşişi şi la realitatea socială ţesută în jurul acestora. Ca urmare a eforturilor (descrise mai sus) de a slăbi frâiele sociale strânse în jurul destinului uman, cel mai vizibil efect al succesului eliberator a fost urcarea trupului pe un piedestal care i-a fost destinat în exclusivitate. Odată cu dezvelirea şi amplasarea trupului în vitrinele societăţii de consum, a apărut şi nevoia imperioasă ca oamenii să se raporteze la trup prin intermediul unei scheme perceptive reconfigurate aproape în întregime. Factorii de igienă, de securitate, de îngrijire corporală, de obsesie concentrată în jurul sănătăţii trupului s-au dezvoltat pe fondul interacţiunii umane realizate atât din punctul de vedere al comunicării verbale şi non-verbale, cât şi din punctul de vedere al limbajului carnal anexat conceptului de mimesis. După cum am văzut, descoperirea pilulei contraceptive a făcut posibilă apropierea bărbatului de femeie într-o uniune ce n-ar fi fost permisă anterior în afara graniţelor conjugale. Toate măsurile anticoncepţionale au servit ca instrumente de eliberare a trupului şi de democratizare a plăcerii sexuale.

„Există, în panoplia consumului, un obiect mai frumos, mai preţios, mai strălucitor decât toate – mai plin de conotaţii chiar decât automobilul, care le rezumă totuşi pe toate celelalte: CORPUL. «Redescoperirea» lui, după un mileniu de puritanism, sub semnul emancipării fizice şi sexuale, ubicuitatea lui (mai ales a corpului feminin, va trebui să vedem de ce) în publicitate, în modă, în cultura de masă – cultul igienei, dietei, terapiei de care este înconjurat, obsesia tinereţii, eleganţei, virilităţii/feminităţii, întreţinerea, regimurile, practicile sacrificiale care-l au ca obiect, mitul Plăcerii care-l îmbracă – totul este dovada că trupul a ajuns obiect al mântuirii. În această funcţie morală şi ideologică, el a înlocuit în întregime sufletul.” (Baudrillard, 2008, 165)

După cum sugerează şi Baudrillard, sufletul omului a primit o altă semnificaţie prin integrarea acestuia în dimensiunea carnală. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului 20, trupul avea să devină treptat sufletul societăţii, catalizatorul dezvoltării şi motivul suprem al omului pentru abandonarea identităţi sale în torentul tumultuos al practicilor aservite consumului. Cu toate acestea, raporturile sexuale şi accesul la plăcere reclamă din partea indivizilor o serie de măsuri ce conturează trei efecte pregnante: erotizarea trupului femeii, sexualizarea relaţiilor interumane şi securizarea existenţei umane.

Erotizarea trupului femeii a cunoscut în linii mari acelaşi sens evolutiv ca circuitul bunurilor de larg consum în sfera socio-economică. Înfrumuseţarea obiectelor a reprezentat un imperativ pentru orice entitate umană sau instituţională care dorea să iasă pe piaţă şi să atragă atenţia prin efectele policrome ale mărfurilor sale, în vederea înregistrării rezultatului scontat. Trupului femeii, ca obiect sexual pentru majoritatea reprezentanţilor de sex masculin (nu în sens peiorativ, ci ca extensie a raportului ontologic de subiect-obiect, utilizat de Freud cu sensul de subiect sexual – obiect sexual), i s-a impus obligaţia civică de a arăta bine. Factorii de reglementare a acestei tendinţe s-au manifestat, desigur, la nivel inconştient, prin promovarea intensivă în mass-media a unor tipuri de personaje – modele de conduită pe care trebuie să le adopţi ca să te înscrii în configuraţia socială la modă dintr-o anumită perioadă. Neputinţa oamenilor de a se conforma sau încăpăţânarea de a acţiona individual aveau să fie amendate prin excluderea din cercurile de cunoştinţe şi prieteni care împărtăşesc aceleaşi interese, aceştia fiind izolaţi pe motiv de lipsă de sociabilitate. Astfel, moda şi-a arogat cu succes calitatea de instrument principal de triere a grupurilor sociale. Articolele de vestimentaţie destinate femeilor au devenit din ce în ce mai sumare, de la an la an, dezvăluind ceea ce era de dezvăluit, estetizând formele prin reliefarea valorilor extrinsece ale acestora. Astfel, „jeanşii care stăteau atât de strâns pe picioare, încât păreau să fie pictaţi” (Streitmatter) relevau forma în detrimentul conţinutului şi făceau accesibile ochiului liber contururile obiectului reprezentat. „Frumuseţea a devenit, pentru femeie, un imperativ absolut, religios. A fi frumoasă nu mai e doar un efect natural, nici un supliment adăugat calităţilor morale. Este CALITATEA fundamentală, imperativă, a acelora care-şi îngrijesc părul şi silueta la fel de devotat ca sufletul. Frumuseţea este semnul elecţiunii la nivelul trupului, ca reuşita la nivelul afacerilor.” (Baudrillard, 2008, 170)

Sexualizarea relaţiilor interumane a fost una dintre consecinţele eliberării trupului de inhibiţii şi a intrat în circuitul tuturor practicilor sociale ca un element omniprezent. Sexualitatea s-a instalat ca principiu dominant în relaţiile interumane atunci când consumul s-a extins la nivelul întregului corp. Nimic nu mai poate fi perceput fără conotaţia sexuală aferentă. Mass-media, de la seriale și emisiuni de televiziune, ştiri, reality-show-uri şi până la filmele cele mai apreciate de public, reprezintă un mozaic de sexualitate, un amalgam de vise şi o modalitate de sublimare cu ajutorul căreia masele îşi revarsă frustrările acumulate în timp şi se dedau divertismentului ieftin ca reacţie la bombardamentul informaţional la care sunt supuse. Sexualitatea a fost anexată culturii de masă care, în schimb, i-a asigurat celei dintâi terenul fertil pentru a se dezvolta. În acest sens există şi o explicaţie ştiinţifică ce atestă faptul că noile mijloace de comunicare şi imaginile dinamice pe care le generează au o putere extraordinară asupra creierului uman. Cercetătorii au demonstrat că există o aşa-numită „empatie în acţiune”, care se manifestă ca un tip de reacţie a privitorului (consumatorului de divertisment) la stimulii parveniţi din mediul la care acesta participă mai mult pasiv decât activ. Acţiunile oamenilor pe care îi privim (în special acţiunile desfăşurate în filme, reclame, emisiuni etc.) sunt proiectate în creierul nostru şi, în consecinţă, acesta răspunde prin stimularea dorinţei de a ne implica părţile corespunzătoare ale corpului în genul de acţiuni desfăşurate de personajele respective. Astfel, acţiunile celorlalţi oameni sunt oglindite în propriile noastre dorinţe. Acest fapt ne poate conduce la concluzia că simpla „participare de la distanţă” la un eveniment solicită creierul aproape în aceeaşi măsură în care l-ar solicita în mijlocul acţiunii. Prin astfel de procese derulate la nivel inconştient, oamenii sunt implicaţi în activităţi de natură sexuală mai intens şi cu o frecvenţă mai sporită ca niciodată. „Tot ceea ce este oferit vederii şi ascultării primeşte o conotaţie evident sexuală. Tot ceea ce este oferit spre consum este afectat de conotaţii sexuale. În acelaşi timp, desigur, sexualitatea însăşi este oferită spre consum. Este vorba despre aceeaşi operaţiune pe care am semnalat-o în legătură cu tineretul şi cu revolta, cu femeia şi cu sexualitatea: indexând tot mai sistematic sexualitatea la obiectele şi mesajele comercializate şi industrializate, acestea sunt deturnate de la raţionalitatea lor obiectivă, în vreme ce sexualitatea este deturnată de la finalitatea ei explozivă.” (J. Baudrillard, 2008, 185)

În cadrul sexualităţii generale, securizarea existenţei umane a fost o tendinţă complementară care s-a răsfrânt atât asupra comportamentului sexual al indivizilor, cât şi asupra celui de consum. Această securizare s-a manifestat prin intermediul tuturor mijloacelor de îngrijire corporală, medicale şi de igienă. Nevoii de utilizare a trupului în scopul procurării plăcerilor i-a fost suprapusă nevoia de îngrijire medicală. „Din relaţia actuală cu corpul, care este mai puţin una cu corpul propriu-zis cât una cu corpul funcţional şi «personalizat», se deduce relaţia cu sănătatea. Aceasta se defineşte ca funcţie generală de echilibru a corpului atunci când e mediată de o reprezentare instrumentală a acestuia.” (Baudrillard, 2008, 179) Medicina a oferit instrumentele necesare pentru conservarea trupului „funcţional”, puse la dispoziția consumatorilor în pachete de servicii ce pot fi achiziţionate în funcţie de complexitatea cererii şi de gradul de angajare a trupului în activități din cele mai diverse.