În vreme ce timpul…

July 29, 2015

Doi primari canadieni vor să lanseze un experiment care ar putea schimba pentru totdeauna modul în care percepem sărăcia

Filed under: Traduceri — Ionuţ Popa @ 10:42 am

de Dylan Matthews

Vești îmbucurătoare, albertani! Primarii celor mai mari două orașe din provincia canadiană cu cele mai puternice influențe politice de dreapta sunt foarte receptivi la ideea unui venit minim garantat.

Naheed Nenshia, primarul orașului Calgary, și-a arătat susținerea pentru o variantă a măsurii fiscale cunoscute drept „impozitare negativă”, exprimându-și dorința ca noul ministru de finanțe, care face parte dintr-o formațiune politică de stânga, să exploreze această idee. Don Iveson, omologul său din Edmonton, a declarat într-un interviu că atât orașul condus de acesta, cât și Calgary ar fi pregătite pentru desfășurarea unor programe-pilot, așa cum au procedat în anii ’70 două orașe din Manitoba.

Dar stați puțin – ce înseamnă, până la urmă, un venit garantat sau „de bază”? Iată principiile fundamentale ale acestei idei, expuse în cadrul următoarelor 11 puncte.

1) Ce reprezintă venitul de bază?

„Venitul de bază” este o sintagmă ce înglobează o serie de propuneri care împărtășesc ideea de a le oferi tuturor oamenilor dintr-un anume stat o anumită sumă de bani la intervale de timp regulate. Un venit de bază nu implică niciun fel de cerințe fixe de eligibilitate; nu trebuie să fii orb, o persoană cu dizabilități sau șomer pentru a beneficia de un astfel de venit. Toți oamenii primesc aceeași sumă de bani în virtutea calității de ființe umane cu nevoie materiale pe care banii le pot satisface.

Această idee a îmbrăcat diverse forme de-a lungul anilor. „Venit de bază universal” și „venit de bază garantat” sunt întrebuințate frecvent. „Venit minim garantat” și „impozit negativ” sunt utilizate în general pentru a se face referire la versiuni ale proiectului care implică și o taxă ce acoperă treptat transferul de bani ca o măsură de a reduce costurile aferente acestei politici fiscale. „Demogrant” a fost un termen la modă în anii ’70, iar „dividende ale cetățenilor” și „salariu social” sunt utilizate din când în când.

2) Cine susține venitul de bază?

Oameni de la care nu v-ați aștepta! Poate cel mai important promotor al ideii în secolul 20 a fost economistul libertarian Milton Friedman, care a susținut anume un impozit negativ pe venit ca pe un substitut pentru o mare parte a statului social. Mulți economiști de centru-stânga, precum James Tobin și John Kenneth Galbraith, s-au arătat, de asemenea, favorabili unei astfel de inițiative. Mai recent, Emmanuel Saez și Jonathan Gruber, doi dintre cei mai influenți economiști de stânga, care activează în continuare, au afirmat că un sistem de impozitare ideal ar implica un demogrant (o subvenție demografică) considerabil(ă).

Martin Luther King Jr. a promovat ideea în cartea sa, Where to Go From Here: Chaos or Community? (Încotro ne îndreptăm: haos sau comunitate?), scriind: „Sunt sigur acum că cea mai simplă abordare se va dovedi și cea mai eficientă. Soluția împotriva sărăciei este de a o aboli în mod direct prin intermediul unei măsuri dezbătute pe larg: venitul garantat.” Richard Cloward și Frances Fox Piven, activiști și academicieni, au scris în 1966 un articol important în publicația The Nation, prin care îi îndemnau pe oamenii săraci să se angajeze într-o mișcare națională cu scopul conștient de a institui un venit de bază. Într-o manieră mai academică au scris și unii filosofi și intelectuali de stânga, precum Erik Olin Wright, Peter Frase, Carole Pateman, Antonio Negri, și Michael Hardt și, în special, Philippe Van Parijs, pentru a-și exprima adeziunea față de această idee.

Dar această idee prezintă în continuare interes pentru dreapta politică din exact aceleași motive pentru care Friedman a susținut-o. Veronique de Rugy, economist libertarian și colaborator al publicațiilor National Review și Reason, a susținut ideea pe postul Fox News, stârnind reacții favorabile. Charles Murray, coautor al celebrei cărți The Bell Curve, a scris o carte întreagă în care prezintă un plan concret de înlocuire a statului social actual cu impozitul negativ pe venit.

3) Venitul de bază a mai fost implementat în vreo parte a lumii?

Nu chiar, dar multe țări au demarat o gamă variată de programe generoase de transfer de bani. În Statele Unite, Social Security (programul de Securitate Socială) este mai mult sau mai puțin un venit de bază acordat pe criterii de vârstă, care alipește beneficiile la salarii pentru a părea un sistem de pensii. Supplemental Security Income (Venitul Suplimentar de Siguranță) este un sistem de venit minim garantat destinat persoanelor în vârstă, oarbe sau cu dizabilități. Tichetele de masă reprezintă un venit minim garantat distribuit mai degrabă sub formă de alimente decât de bani. Creditul de impozit pe venit câștigat este un fel de venit negativ pe impozit destinat celor care muncesc.

Cele mai multe țări dezvoltate, inclusiv Marea BritanieFranța și Germania, au sisteme de completare a veniturilor similare, cu cerințe de eligibilitate care variază din punctul de vedere al stricteței. În țările în curs de dezvoltare și, cu precădere, în America Latină, sistemele de transfer de bani condiționate – adică familiilor cu venituri mici li se acordă bani pe care îi pot cheltui cum doresc doar dacă îndeplinesc anumite criterii, ca, spre exemplu, dacă-și trimit copiii la școală sau dacă îi vaccinează – au devenit larg răspândite pe parcursul ultimului deceniu. Cel mai cunoscut program este implementat în Brazilia, denumit Bolsa Familia, dar MexicColombia și multe alte țări au programe similare, iar meta-analizele ne arată că programele înregistrează efecte pozitive considerabile asupra rezultatelor în materie de sănătate și educație. Orașul New York a încercat chiar și să implementeze un sistem de transfer de bani condiționat, cu organizația non-profit MDRC în calitate de evaluator, înregistrând rezultate pozitive.

Proiecte oficiale având ca scop implementarea venitului de bază au fost testate în cadrul unor experimente restrânse. În anii ’70, s-a desfășurat o întreagă serie de experimente în mai multe orașe din SUA pentru a fi supuse testării proiectele impozitului negativ pe venit, iar în provincia Manitobo din Canada a avut loc un experiment mult mai ambițios. Rezultatele experimentelor sunt controversate, dar au condus la o reducere moderată a orelor de lucru, precum și la îmbunătățiri în materie de sănătate și, în mod firesc, la o creștere a veniturilor. Un experiment mult mai recent, derulat în Namibia, a înregistrat, de asemenea, rezultate pozitive.

4) Acest lucru nu ar distruge economia?

O neliniște des întâlnită vizavi de propunerile pentru un venit de bază constă în faptul că acesta ar inhiba motivația de a munci. Dacă oamenii nu ar mai fi nevoiți să muncească pentru a-și permite un apartament, produse alimentare și pentru a-și satisface alte nevoi, pare logic ca motivația oricărei persoane de a avea un loc de muncă – sau de a munci un număr de ore în cadrul unui loc de muncă – să fie redusă. Chiar dacă cineva nu-și dorește să trăiască doar cu suma aferentă respectivului venit de bază, oamenii ar putea trece de la un program cu normă întreagă la unul cu jumătate de normă, completând pierderile salariale ulterioare cu ajutorul venitului de bază. Acest lucru îi îngrijorează pe oameni atât deoarece majoritatea americanilor întreține credința potrivit căreia oamenii trebuie să muncească pentru a-și asigura traiul, cât și din cauza faptului că mai puțin efort investit în muncă se traduce printr-o producție redusă – cu alte cuvinte, o frânare a economiei.

După cum am precizat mai sus, un venit de bază autentic nu a fost niciodată implementat pe întreg teritoriul unei țări, de unde rezultă că efectele macroeconomice sunt greu de prezis. Dar dispunem de câteva dovezi experimentale cu privire la chestiunea muncii, extrase din experimentele pe baza impozitului negativ pe venit derulate în anii ’70 în SUA și Canada. Acele studii au descoperit că eforturile investite în muncă au scăzut atunci când a fost implementat un impozit negativ pe venit, conform predicțiilor, dar efectul a fost destul de redus. Mai mult, scăderea efortului investit în muncă s-a manifestat în cea mai mare parte la oamenii care au petrecut mai mult timp în șomaj. Acest lucru poate fi ceva negativ, dar poate însemna și că oamenii nu se mulțumesc cu orice fel de locuri de muncă și așteaptă acele locuri de muncă mai potrivite pentru ei. Din punct de vedere economic, acest lucru ar fi de bun augur. În plus, mai puțin efort investit în muncă în cazul tinerilor se pare că s-a datorat în totalitate petrecerii unui timp mai îndelungat la școală – de asemenea, un rezultat dezirabil.

Un alt factor îl reprezintă declararea unor venituri mai mici. Impozitele negative pe venit îi motivează pe beneficiari să declare venituri mai mici pentru a primi mai mulți bani, și este exact ce s-a întâmplat în cadrul experimentelor din SUA care au vizat impozitul negativ pe venit. În ce privește experimentul din Gary, Indiana, atunci când veniturile declarate de participanți au fost verificate cu ajutorul datelor guvernamentale oficiale despre câștigurile acestora, nu s-a mai înregistrat nicio scădere în eforturile investite în muncă.

Așadar, este normal să ne gândim că ar putea exista o scădere a eforturilor investite în muncă în eventualitatea în care s-ar implementa un venit de bază. Dar probabil că scăderea nu va fi semnificativă, iar forma pe care o va lua această scădere a eforturilor investite în muncă s-ar putea foarte bine dovedi benefică pentru economie pe termen lung.

5) Venitul de bază s-ar putea implementa vreodată în Statele Unite?

În momentul de față, probabil că nu, dat fiind că Congresul nu va aproba, în esență, absolut nimic în acest sens. Dar șansele ca această măsură să fie adoptată cândva în descursul acestui secol, spre exemplu, nu sunt neapărat nule. În primul rând, propunerile din anii ’70 care vizau venitul de bază au avut succes de-a lungul întregului spectru politic. Richard Nixon a înaintat un impozit negativ pe venit Camerei Reprezentanților, iar Jimmy Carter a avut o încercare nereușită de a aproba un astfel de impozit. În 1972, George McGovern a lansat o provocare către Nixon în cadrul alegerilor prezidențiale nu prin atacarea politicilor sale de completare a veniturilor, ci prin propunerea unui venit de bază chiar mai generos.

Mai concret, multe țări, după cum am precizat mai sus, au programe de completare a veniturilor care amintesc oarecum de un venit de bază, iar dacă expunem ideea în termeni mai familiari, aceasta încetează de a mai părea radicală. Caz concret: planul FairTax, care ar înlocui toate impozitele federale pe venit, pe statele de plată, pe cadouri și pe averi cu un impozit pe vânzări de 30%, include o rambursare domestică a impozitelor plătite pe ceea ce se cheltuiește până la nivelul sărăciei. Gospodăriile ar primi acea rambursare indiferent de statutul lor economic, reprezentând un venit de bază autentic (chiar dacă de mică amploare). În timpul ultimei întâlniri a Congresului, FairTax a fost sprijinit de 76 de memberi ai Casei Reprezentanților și de 9 memberi ai Senatului — toți republicani. Aceștia probabil că nu se consideră susținători ai venitului de bază, dar, într-un fel, sunt.

6) Cred că se impune să oferim o pauză muzicală.

Chiar da. Probabil cea mai potrivită melodie pentru această pauză este „Money for Nothing” a trupei Dire Straits, al cărei videoclip prezintă animații computerizate, care la momentul respectiv au fost revoluționare, chiar dacă acum sunt doar ilare.

https://www.youtube.com/watch?v=wTP2RUD_cL0

7) Venitul de bază ne va pune la adăpost de avântul roboților?

Mulți analiști cred că îmbunătățirile în materie de inteligență artificială și robotică vor conduce la scăderea cererii de forță de muncă umană pe viitor. Este discutabil dacă se va întâmpla sau nu acest lucru, iar scepticii amintesc faptul că secole de dezvoltare tehnologică nu au reușit să reducă definitiv nivelurile de ocupare a forței de muncă. Dar dacă de data aceasta lucrurile vor sta altfel, iar automatizarea va lăsa foarte mulți adulți apți de muncă șomeri, un venit de bază ar contribui la prevenirea unor mari suferințe în rândurile celor care rămân fără locuri de muncă. În esență, ar însemna „taxarea deținătorilor roboților pentru a ajuta oamenii care vor fi înlocuiți de aceștia”, așa cum a declarat John Aziz în The Week.

Capitalul ar putea, de asemenea, admite beneficiile pe care i le-ar aduce un venit de bază în cazul în care șomajul tehnologic va slăbi puterea de cumpărare a consumatorilor cărora le va vinde produsele. Robert Reich, fost ministru al muncii și comentator liberal, a declarat că un venit de bază devine „aproape inevitabil” în aceste condiții: „pe măsură ce productivitatea crește, schimbarea tehnologică ne aduce multe beneficii, dar necesită din ce în ce mai puțini oameni care să fie implicați în procesul muncii… atunci cine va mai cumpăra bunurile produse?”

Nu toți analiștii care cred că vom trece printr-un șomaj tehnologic consideră că venitul de bază este o soluție. Erik Brynjolfsson și Andrew McAfee, economiști în cadrul MIT, prezintă în cartea lor, „The Second Machine Age” (A doua eră a mașinilor)argumentul conform căruia deși un venit de bază ar substitui veniturile pierdute în urma șomajului pandemic, nu ar reuși să țină locul „stimei de sine, comunității, implicării, valorilor sănătoase, integrității și demnității” pierdute. Aceștia promovează, în schimb, măsuri educaționale extensive și subvenții salariale care i-ar ajuta pe oameni să facă față cu brio dezvoltării mașinilor (Brynjolfsson ne lămurește cu privire la faptul că nu se împotrivește unui venit de bază, dar crede că subvențiile salariale precum Creditul de impozit pe venit câștigat sunt mai benefice). James Hughes, în calitate de susținător al venitului de bază, contrazice perspectiva conform căreia există posibilitatea ca oamenii să egaleze ritmul alert cu care randamentul mașinilor sporește, ceea ce determină ca eforturile de a menține același rol pentru forța de muncă umană la nivelul actual să fie inutile.

8) Care este argumentul celor de stânga și al liberalilor în ce privește venitul de bază?

Argumentul de bază al celor de centru-stânga în ce privește venitul de bază constă în faptul că un venit de bază suficient de consistent ar eradica sărăcia. Sărăcia este rea, stânga politică a fost dintotdeauna foarte interesată în a lupta împotriva ei, iar venitul de bază reprezintă o modalitatea elegantă de a o elimina. Venitul de bază reduce, de asemenea, inegalitatea, lucru cu care atât cei de stânga, cât și liberalii tind să fie de acord din mai multe motive, dar nu în ultimul rând pentru că, în general, oamenii săraci câștigă mai mult de pe urma unui dolar în plus decât pierd oamenii bogați prin renunțarea la un dolar, astfel că ne putem aștepta ca redistribuirea să sporească bunăstarea generală.

Dar există și multe argumente complexe. Philippe Van Parijs prezintă un argument în cartea sa Real Freedom for All (Libertate reală pentru toți) , precum și în alte scrieri, conform căruia un venit de bază este necesar din perspectiva libertății. Pentru a fi cu adevărat liber, susține Van Parijs, oamenii trebuie să aibă „acces la mijlocele de care au nevoie pentru a întreprinde ceea ce și-ar dori să întreprindă”. A le oferi tuturor oamenilor un venit de bază înseamnă a le pune la dispoziție acele mijloace. Pete Frase, editor la Jacobin și un important scriitor de stânga în domeniul economic, prezintă un argument similar. Un venit de bază, susține acesta, „abordează în mod direct unul dintre cele mai profund criticabile aspecte ale capitalismului, anume faptul că îi face pe aproape toți oamenii dependenți de munca salarială pentru a supraviețui.”

Argumentul libertății se bazează, într-o anumită măsură, pe o critică a accentului copleșitor pe care cultura noastră îl pune pe importanța muncii. Frase remarcă faptul că, în urmă cu 84 de ani, John Maynard Keyne a prezis că într-o sută de ani omenirea ar fi suficient de bogată încât „problema economică” să fie înlăturată, iar lumea ar intra într-o „eră de recreare” în care cea mai semnificativă parte a vieților noastre ar fi investită în activități desfășurate în afara muncii. Nu am reușit să creăm acea lume până acum, dar un venit de bază ar pune bazele acesteia prin faptul că le-ar permite tuturor oamenilor să abandoneze câmpul muncii sau să reducă drastic orele de lucru. Dacă ne gândim la recreare ca la o activitate benefică, iar la munca neplăcută ca la o boală socială, atunci venitul de bază ar reprezenta un argument excelent.

În cele din urmă, unii filosofi, cel mai notabil exemplu fiind Carole Pateman, au abordat venitul de bază din perspectiva feminismului. Pateman remarcă faptul că cele mai multe state sociale au fost concepute avându-se în vedere beneficiile pe care femeile le-ar fi avut mai degrabă de pe urma contribuțiilor și statutului soților lor decât ca urmare a eforturilor personale. Acest lucru le-a menținut pe femei într-o stare de dependență economică și a sprijinit un model conjugal care le-a permis bărbaților să nu contribuie cu nimic la treburile casnice. Lucrurile s-au schimbat oarecum, dar femeile muncesc în continuare în proporții mai scăzute decât bărbații și câștigă mai puțin. Un venit de bază, scrie Pateman, „le-ar asigura femeilor pentru prima dată o independență și o siguranță economice (decente) de lungă durată, un motiv semnificativ pentru care este fundamental pentru democrație.”

9) Care este argumentul conservatorilor și al libertarienilor în ce privește venitul de bază?

Argumentul „laissez-faire” pentru un venit de bază se fundamentează într-o anumită măsură pe critica statului social actual și pe-o afirmație potrivit căreia redirecționarea unor sume de bani către venitul de bază ar înregistra rezultate mai bune.

În primul rând, acest lucru ar însemna probabil mai puțină birocrație decât în cazul multor programe de asistență existente. „Cel mai mare avantaj al unui [impozit negativ pe venit] constă în faptul că nu necesită decât foarte puțină birocrație pentru a fi implementat”, a scris Guy Sorman, filosof francez de dreapta, în City Journal. „Guvernele statale și federale s-ar debarasa de multiplele agenții răspândite pretutindeni, necesare distribuirii tichetelor de masă, locuințelor sociale, programului medical „Medicaid”, ajutorului social și a unei pletore de programe de dezvoltare comunitară. Și nici n-ar mai trebui să plătească salariile și viitoarele pensii enorme ale bugetarilor care administrează aceste programe.”

Libertarienii sunt încântați și de ideea că, prin prisma unui venit de bază, guvernele nu vor mai avea decizia finală de a cheltui bani într-o anumită direcție. „Beneficiile sunt adesea oferite în natură mai degrabă decât în bani tocmai pentru că statul nu are încredere că beneficiarii ajutoarelor sociale vor cheltui banii cu discernământ”,  scrie Matt Zwolinski de la Universitatea din San Diego. Un venit de bază, continuă Zwolinski, ar schimba acest lucru.

Charles Murray pledează pentru un venit de bază susținând că i-ar determina pe indivizi să fie responsabili de propria prosperitate mai degrabă decât să fie nevoie ca guvernul să ia decizii în locul acestora. „O critică persuasivă a sistemului actual susține că oamenii aparținând clasei de jos nu au niciun motiv de a crede că pot fi altceva”, scrie acesta. „Venitul garantat le transmite un singur lucru oamenilor care până în prezent n-au avut niciun motiv să creadă în acesta: Viitorul este în mâinile tale. Și acesta este adevărul.”

Ed Dolan remarcă faptul că, pentru conservatorii și libertarienii preocupați de motivația de a munci, un venit de bază chiar prezintă avantaje spre deosebire de programele de asistență socială care dispar odată cu încasarea unui venit și care impun, drept consecință, rate efective de impozitare marginală ridicate asupra beneficiarilor. Acest lucru nu se întâmplă când toată lumea primește o subvenție.

10) Care este argumentul celor de stânga și al liberalilor împotriva venitului de bază?

Argumentul de stânga împotriva venitului de bază se reduce la priorități: venitul de bază, un demers fără precedent la nivel național, sau extinderea plasei de siguranță tradițională prin practici precum asistență socială universală pentru copii, politici generoase privind concediile, studii superioare gratuite și altele, adică un program de politici adoptat deja de democrațiile sociale din Țările Nordice și care funcționează, cel puțin din anumite puncte de vedere.

Barbara Bergmann, de la American University, este probabil cel mai remarcabil susținător al acestui punct de vedere. Bergmann precizează că există anumite beneficii pe care liberalii consideră că toată lumea ar trebui să le aibă, cum ar fi educația, sistemul de sănătate, asistență socială pentru copii, locuințe etc. Aceasta concluzionează că un guvern nu își permite să finanțe și aceste demersuri și venitul de bază, iar finanțarea directă a acestor beneficii este de preferat acordării de bani oamenilor, pentru ca apoi aceștia să și le achite individual.

Ce se întâmplă dacă cineva primește un venit de bază, nu își face o asigurare de sănătate, se îmbolnăvește și nu are destui bani pentru a achita un tratament care i-ar putea salva viața? Am avea nevoie în continuare de un sistem de sănătate care să le salveze viața – iar prin implementarea unui venit de bază am avea mai puțini bani pentru finanțarea unui astfel de sistem. „Un stat social dezvoltat pe deplin merită să aibă prioritate în fața venitului de bază, deoarece este capabil de un lucru de care acesta din urmă nu este: să garanteze că anumite nevoi umane vor fi satisfăcute”, concluzionează Bergmann.

Susținătorii „locului de muncă garantat”, un program guvernamental care le asigură tuturor celor care își doresc un loc de muncă faptul că îl pot obține, de obicei prin sectorul public sau non-profit, critică frecvent venitul de bază ca fiind nerealist din punct de vedere politic și generator de inflație. Randall Wray, de la University of Missouri, Kansas, afirmă că „ar adăuga două sau trei zerouri tuturor prețurilor și salariilor din State – cel puțin cu o marjă de eroare rezonabilă” (pentru a se consemna, ideea că politica fiscală, nu cea monetară duce la apariția inflației reprezintă o minoritate în domeniul economic).

Unii reprezentanți ai stângii politice, deși nu se opun neapărat unui venit de bază, contrazic argumentele oferite în favoarea acestuia de către conservatori și libertarieni. Contrar opiniei împărtășite adesea în rândurile susținătorilor pieței libere, conform căreia există o pletoră de programe de asistență socială care generează risipă, Mike Konczal de la Institutul Roosevelt susține că în statul social actual „există puține programe și că acestea sunt administrate la costuri reduse”. „Nemulțumirile legate de sistemul actual alimentează visul de a șterge totul cu buretele, dar motivațiile pentru o lume nouă variază drastic”, scrie Sawicky. „Unor reprezentanți ai dreptei politice le-ar conveni să înlocuiască programele existente, deoarece aceștia nu sunt de acord cu acțiunile întreprinse de programele respective, nu pentru că acestea nu ar avea succes în a eradica sărăcia.”

11) Care este argumentul conservatorilor și al libertarienilor împotriva venitului de bază?

Venitul de bază reprezintă un program guvernamental redistributiv de amploare. De regulă, conservatorii și libertarienii nu sunt în favoarea programelor redistributive de amploare. Și acest lucru îi caracterizează cel mai bine.

Michael Huemer, anarho-capitalist și filosof în cadrul Universității din Colorado a lansat cea mai percutantă versiune a acestui argument ca răspuns la adresa lui Zwolinski. „Să presupunem că m-am decis să le ofer tuturor oamenilor din cartierul meu un venit de bază. Nu dispun de suficienți bani adunați pe merit pentru a întreprinde această acțiune, astfel că iau fondurile necesare de la vecinii mei amenințându-i cu răpirea și cu încarcerarea pe termen lung în cazul în care se sustrag solicitării de a-mi furniza fondurile respective”, se gândește acesta. „Din când în când, câte-un vecin se sustrage eforturilor mele, de obicei mințind în legătură cu venitul său. Îi răpesc pe acești vecini și îi țin ostatici în celule înguste timp de mai mulți ani la rând.” Acest lucru ar fi imoral. Și de ce n-ar fi imorală și varianta în care guvernul lansează amenințările?

Celălalt argument mai cunoscut constă în faptul că venitul de bază mai degrabă inhibă motivația de a munci decât o sporește (după cum susțin alți libertarieni, precum Dolan mai sus). Acest lucru, potrivit argumentului, nu afectează doar bunăstarea indivizilor, ci și bunăstarea comunității. Jim Manzi aduce în discuție experimentele din anii ’70 pentru a-și susține punctul de vedere potrivit căruia venitul de bază ar reduce eforturile investite în muncă.

Brink Lindsey de la „The Kauffman Foundation” preia concluzia lui Manzi și merge mai departe cu firul logic, susținând că reducerea efortului investit în muncă este un lucru negativ, aducând la lumină faptul că șomajul (involuntar) afectează bunăstarea, atât pe plan psihic, cât și fizic. „Pentru majoritatea oamenilor, șomajul nu semnifică doar lipsa unui venit, ci și lipsa statutului, lipsa identității și lipsa unui sens”, conchide acesta. „Este calea sigură, nu către formele non-pecuniare de împlinire, ci către anomie și disperare.”

Traducere: I.m. Popa

Sursă: http://www.vox.com/2014/9/8/6003359/basic-income-negative-income-tax-questions-explain

Advertisements

1 Comment »

  1. […] Traducere: I.m. Popa […]

    Pingback by Un experiment care ar putea schimba modul în care percepem sărăcia — August 4, 2015 @ 2:55 am | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: