În vreme ce timpul…

May 18, 2014

Dezgustătorul divin

Filed under: Aforisme — Ionuţ Popa @ 7:23 pm

– Nu mai e foarte mult până când vom ajunge să trăim într-o lume în care „a săpa groapa altuia” va reprezenta o dovadă de altruism.

– Oamenii flexibili pot trece foarte ușor de la o extremă la alta.

– Nu de puține ori ni s-a întâmplat să subestimăm puterea prostiei și să supraestimăm prostia puterii.

– Jemanfișismul este o formă virilizată de ignoranță.

– Nu era un om retras, ci pur și simplu trăia într-o altă lume.

– Eroare de calcul: s-a aruncat în gol și a aterizat în plin.

– „De ce nu mă ascultă nimeni?” Se întreabă lumea la unison.

– În România, seismele sunt un fel de indicatori economici care arată clar că economia subterană duduie!

– Mai bine a cincea roată de la mașină decât a cincea roată de la căruță. Mașinile sunt prevăzute întotdeauna cu o roată de rezervă.

– Coșmarul lui Sisif: o ploaie de meteoriți.

– Pe coperta 1 a oricărei cărți de istorie ar trebui să figureze următorul avertisment: țelurile nobile pot să ucidă!

– Se spune că realitatea te călește atunci când te pălește. Ce nu se spune este că de fiecare dată te păcălește.

– Pur și simplu nu poate exista profunzime fără suprafață. Este la fel de neconceput ca un cerc fără circumferință.

– Târâtoarele care vor să arate că au, totuși, o urmă de demnitate se târăsc întotdeauna în linie dreaptă; mimează verticalitatea cum pot!

– Cine stă în banca sa nu iese în față.

– Ca să-ți dai seama în ce te-ai băgat, trebuie mai întâi să poți să ieși.

– Dacă iubiți femeile aveți grijă să nu le urcați niciodată pe un piedestal; s-ar putea să se împiedice și să cadă!

– Manifest împotriva modei: hainele au început să poarte oameni!

– „Panta Rhei!” A exclamat instalatorul punându-și mâinile în cap.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: