În vreme ce timpul…

January 25, 2014

Marele secret: legea atracțiilor paralele

Filed under: Eseuri — Ionuţ Popa @ 10:30 am

Formularea unei legi universale și unice și enunțarea principiilor sale constitutive din care se presupune că derivă toate formele particulare sau individuale ale existenței poate fi numită și „capcana hegeliană”. Hegel a fost animat de convingerea potrivit căreia acesta reușise să formuleze o explicație pentru întreaga existență umană, extrasă dintr-o lege unică, extrasă fiind, la rândul ei, din propria gândire sau manieră a filosofului de a se raporta la o realitate pe care niciun om nu a izbutit să o înmagazineze în întregime în materia-i cenușie finită, adică într-un punct izolat în timp și spațiu, pentru a-i cerceta toate cotloanele cu scopul de a surprinde o imagine coerentă și fidelă a ceea ce Este.

D.D. Roșca, filosoful român care a interpretat filosofia lui Hegel, traducând o bună parte din lucrările „Prințului filosofilor”, spunea: „Hegel acordă experienței un loc neasemănat mai mic decât cel pe care i-l acordă de fapt Descartes. «Prințul filosofilor» va proclama, amăgindu-se, că a reușit să scoată lumea, cu toate primăverile ei, dintr-un concept unic care se cheamă «Idee»”. (D.D. Roșca, 1968, 37) Altfel spus, dacă nu poți încapsula lume întreagă într-o „Idee”, măcar s-o scoți de unde nu-i, ca într-un număr de magie. Seducția pe care ideile de „universal” și „unic” au exercitat-o asupra minților din toate vremurile, fie că ne referim la filosofi sau doar la susținători ai acestora, i-a împiedicat și îi împiedică în continuare pe unii Subiecți să privească lucrurile în limitele adevărate ale cunoașterii umane, adică în interiorul realității nu obiective, ci așa cum poate fi percepută de agenții subiectivi din cadrul ei. În aceeași carte, D.D Roșca a ținut să precizeze că „fie zis în treacăt, ideea unei legi unice, obiect final al cunoașterii, punct de vedere unic de unde privite, toate fenomenele ne-ar părea inteligibile, a tentat la un moment dat și spiritul lui Comte. Din motive pe care nu e încă locul să le înșir, întemeietorul pozitivismului a renunțat, e adevărat, la această idee, ca la o himeră irezistibilă.” (D.D Roșca, 1968, 38) „Himerele irezistibile” s-au propagat până în zilele noastre, manipularea lor transformându-se în recompense pecuniare substanțiale pentru cei care vânează astfel de plăsmuiri în vederea urcării lor ca trofee pe marele perete al capitalismului occidental.

O lege universală, prin caracterul său obiectiv și în mod independent de Subiectul care îi conștientizează sau nu influența, dă naștere unor fenomene ce nu se pot abate de la datele reale dintr-un interval necesar de manifestare a proceselor rezultante. Legea gravitației este o astfel de lege obiectivă, care supune entitățile umane indiferent de statutul social al acestora, de bogățiile materiale acumulate sau de dorințele și visurile care îi fac să treacă peste adversitățile vieții. Indiferent de locul în care oamenii s-ar afla la un moment dat, fie colindând cazinourile din Las Vegas cu o turmă de stripteuze în urma lor, fie murind de foame în Africa, cu un stol de vulturi pleșuvi așteptând la coadă ca acei Subiecți să-și dea duhul, efectele gravitației sunt distribuite în mod uniform (în termeni perceptivi) către toate decorurile existenței materiale, având o sferă de cuprindere egală cu circumferința Pământului.

În continuare, voi întrebuința sintagma „legea atracțiilor paralele” pentru a face referire la așa-zisa lege a atracției (law of attraction – like attracts like), care, în esență, nu spune nimic nou față de proverbul „cine se-aseamănă, se-adună”, cu scopul de a sublinia caracterul său arbitrar, non-universal, și de a o compara cu legea atracției universale, descoperită și enunțată de Newton. Între timp, Albert Einstein a enunțat teoria geometrică a gravitației, însă am considerat că nu este cazul să o aduc în discuție, întrucât atracția dintre două perechi de minți care sunt pe aceeași lungime de undă (cerebrală), idee centrală a legii atracțiilor paralele, își are un corespondent fizic în legea atracției universale, care spune că două corpuri se atrag printr-o forță direct proporțională cu produsul maselor lor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre acestea.

Gravitația nu necesită o îndelungă contemplare din partea Subiectului pentru ca existența lui să fie influențată (pozitiv sau negativ) de fenomenele ce decurg din aceasta, cum, de altfel, nici sfidarea gravitației nu este posibilă prin puterea autosugestiei, așa cum se vehiculează prin anumite cercuri de taumaturgi contemporani. Totuși, legea gravitației nu este unică și nu trebuie percepută astfel, întrucât la baza continuității existenței umane stau mai multe fenomene care contribuie decisiv la propășirea vieții pe Pământ, deci mai multe legi obiective – viața umană făcând parte dintr-un sistem organic alcătuit din elemente interdependente. Pe de-o parte, ceea ce trebuie să înțelegem este că există o diferență semnificativă între o lege care îi supune pe oameni fără să țină cont de năzuințele fiecăruia, făcând parte din legile fizice, și o lege pe care oamenii o supun prin puterea minții lor, care face parte dintr-o așa-zisă legitate spirituală – domeniu de activitate exclusiv uman. Aceasta din urmă este subiectivă, condiționată de cultură și irelevantă pentru toate celelalte viețuitoare ale planetei în afară de om, spre deosebire de legea gravitației, care condiționează atât animalele pasibile de manifestări raționale (oamenii), cât și celelalte animale (necuvântătoarele), chiar și păsările fiind supuse – la un alt nivel decât viețuitoarele terestre, ce-i drept – înrâuririi legii gravitației. Pe de altă parte, aplicarea legii atracțiilor paralele (stabilită printr-o serie de canoane culturale și pseudoștiințifice ale civilizației occidentale), așa cum o definesc profeții culturii motivaționale, la legea junglei ar avea un rezultat (cel puțin) rizibil: ne putem imagina o zebră care gândește pozitiv și care, prin receptarea forțelor universale, ca urmare a transformării propriului corp într-un receptacul de unde pozitive, repetându-și în minte o anumită idee, respinge atacul leului înfometat printr-un câmp de energii pozitive? Dar în ceea ce privește zebrele care „gândesc” negativ; din cauza acestui tip de „gândire” ajung pe tava leului? Dacă o zebră aleargă mai repede decât celelalte zebre în preajma cărora se află, aceasta are mai multe șanse să scape, cel puțin până la următoare „întrecere”.

Mesajul pe care legea atracțiilor paralele pare că-l transmite, atunci când nu recurge la vreo abordare din panoplia cu idei fanteziste, constă în faptul că, pornind de la un nivel intrapersonal, acele trăiri pozitive care sunt îndreptate către un scop bine definit au mult mai multe șanse de a înregistra un rezultat favorabil decât trăirile negative, care îl izolează pe Subiect în sfera propriilor frământări și angoase, încetinind considerabil activitatea „organului” său volitiv, ajungând chiar până la atragerea forțelor negative ca o consecință directă a cultivării unor stări contraproductive (din punctul de vedere al legii atracțiilor paralele). Astfel, modul în care percepem lumea din jurul nostru este indisolubil legat de modul în care reacționăm la mediul exogen și la fantasmele pe care acest mediu le evocă în mintea noastră, percepția (distorsionată sau nu) stând la temelia tuturor acțiunilor întreprinse de om. Dar modul în care percepem lumea este condiționat de felul în care aceasta a acționat asupra noastră cu toate forțele sale – pozitive sau negative (și, mai ales, de dozarea forțelor respective) – ceea ce a determinat instalarea unui tipar de gândire care s-a cristalizat în timp și care, în prezent, concordă la un nivel inconștient cu reacțiile pe care le-am avut la evenimentele din trecut. Ecoul experiențelor negative din trecut, care, uneori, reverberează până dincolo de prezent, poate interfera cu acțiunile pe care un Subiect este constrâns să le întreprindă în momentele în care conștientizează prezența unor nevoi sau a unor factori iritanți de care dorește să se debaraseze.

La nivel interpersonal, legea atracțiilor paralele poate fi circumscrisă domeniului comunicării, dacă luăm în considerare faptul că noi comunicăm printr-un sistem de semne abstracte, lansând către interlocutorii noștri semnale cu valoare simbolică, atât verbale, cât și non-verbale, ce pot fi interpretate diferit sau similar de indivizi diferiți, în funcție de experiențele acumulate de aceștia în decursul existenței lor. Încrețirea nasului, de exemplu, este un semnal transmis de un participant la actul comunicării (în calitate de emițător) către un alt participant (care va fi receptor), pe care cel din urmă îl va decodifica și la care va reacționa în conformitate cu semnificația convențională a acestei forme de expresie facială. La fel, când un om se enervează și devine agresiv în discurs și nu numai, semnalele transmite prin cuvinte, prin expresia feței și prin gesturi sunt purtătoare de sens și destinatarii sau cei cărora li se adresează semnalele respective le decodifică pentru a le converti în semnificații, ceea ce înseamnă că răspunsul destinatarilor va fi cel puțin la fel de agresiv (în cazul în care destinatarii participă la actul comunicațional cu o încărcătură negativă „contractată” anterior, ei vor reacționa negativ indiferent de semnalele trimise de emițător, fie ele și pozitive). Cum trupul omului (în special chipul) este harta gândurilor sale, este absolut firesc ca, atunci când cade pradă stărilor de nervozitate generate de gândurile negative care, la rândul lor, sunt generate de diverse aspecte din mediul înconjurător, evenimentele din jurul acestuia să capete o direcție similară celei trasate de tumultul său lăuntric.

Componenta profund subiectivă a legii atracțiilor paralele, pe care aceasta și-o asumă prin prisma unei instanțe spirituale și care nu se manifestă decât în anumite condiții ce țin de Subiect, și nu de Obiect, ne îndreptățește să respingem presupusul caracter universal al acestei formule impregnate cu substanța unei culturi bazate pe motivație și spirit competitiv. În cadrul acestui tip de cultură, gândirea pozitivă, în ciuda unei stări de lucruri potrivnice împlinirii destinului uman, care ar urmări transcenderea competiției specifice legii junglei (și care ar consta în recuperarea libertăților umane pierdute în lupta pentru bani și putere și în încurajarea oamenilor de a-și exercita capacitățile creatoare în condiții lipsite de presiuni corporatiste, formale sau birocratice), tinde să fie considerată o valoare în sine, un merit deosebit și o justificare a succesului unora, precum și o încercare de explicare a insuccesului altora sau chiar o dovadă de adaptare la un mediu din ce în ce mai artificial în care oamenii sunt constrânși să se abandoneze în fiecare zi.

Este adevărat că a gândi pozitiv se dovedește un lucru benefic pentru sănătatea generală a individului, din moment ce anumite gânduri pot provoca atacuri de panică și chiar anxietate cronică, iar acestea, mai ales dacă au loc cu o frecvență ridicată, contribuie la producerea hormonilor de stres – stresul conducând, pe termen lung, la deteriorarea stării fizice a individului (se știe că stresul, printre altele, accelerează depunerea grăsimilor la nivelul abdomenului). Cu toate acestea, influența factorilor externi poate depăși în intensitate dorința indivizilor de a rămâne ancorați în dimensiunea gândirii pozitive. Prin urmare, nefiind o lege universală, legea atracțiilor paralele (gândirea pozitivă atrage lucruri pozitive și cea negativă lucruri negative) poate fi caracterizată drept o idee îndoielnică, mai ales dacă se ia în calcul faptul că gândirea pozitivă nu atrage întotdeauna efectele pozitive scontate (doar alimentează o iluzie pe care o perpetuează printr-o putere autohipnotică, Subiectul privind într-o lumină pozitivă chiar și aspectele care se desfășoară în detrimentul său), în mare parte din cauza unor conjuncturi ce nu țin de aportul fiecărui individ în parte.

Ținând cont de cele menționate mai sus, rezultatul răstălmăcirii unei legi universale (i.e. legea atracției universale), realizată prin adaptarea principiilor acesteia la cerințele culturale și organizaționale ale celei mai tehnologizate și birocratizate perioade din istoria omenirii, nu este și nici nu poate fi o lege cu vocație universală. În cel mai bun caz, acesta constituie o formulă motivațională, cu un pronunțat accent dogmatic, benefică pentru indivizii care nu au suficiente resurse (materiale, emoționale etc.) pentru a răspunde pozitiv la provocările întâmpinate în viața de zi cu zi. De asemenea, este un efort teoretic menit a-i face mai activi (sau productivi) pe acești reprezentanți ai culturii în cadrul căreia are loc învestirea impulsurilor nervoase și undelor cerebrale cu rolul de vehicule ale semnificațiilor tranzacționate în actul comunicării, rol îndeplinit în mod normal de cuvinte și de elementele comunicării non-verbale. Așadar, promotorii legii atracțiilor paralele au transferat specificul legii atracției universale, care a fost și este universală atât pentru toate societățile omenești din trecut și prezent, cât și pentru odraslele necuvântătoare ale planetei, către o lege arbitrară și lipsită de datele experimentale cu care se operează în științele naturale.

În concluzie, încercarea de a încadra existența și toate fenomenele și aspectele complexe ce țin de aceasta prin lentilele unei singure legi conduce invariabil la limitarea capacității de înțelegere a comportamentului uman și, în special, a factorilor de mediu care îl influențează.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: