În vreme ce timpul…

December 3, 2012

Neuroni vs. liber arbitru

Filed under: Filosofie,Psihologie,Traduceri — Ionuţ Popa @ 12:59 pm

Ideea de liber arbitru este atacată din nou, însă de data aceasta de progresul neuroştiinţei. Anthony Gottlieb explică…

În seara zilei de 10 octombrie 1769, dr. Johnson, în urma uneia dintre respingerile sale tranșante și tipice a unei probleme filosofice, l-a redus la tăcere pe Boswell, care voia să discute despre credinţă şi liber arbitru, susţinând tare şi răspicat: „Domnule…noi ştim că voinţa noastră este liberă şi cu asta basta.” La aproape două secole şi jumătate după aceea, liberul arbitru și responsabilitatea sunt dezbătute mai mult ca niciodată, iar chestiunea ia unele întorsături noi.

Fiecare epocă identifică un nou motiv de a se îndoi de realitatea libertății umane. Grecii antici își făceau probleme cu privire la Ananke, forța primitivă a necesității sau compulsiei, și la odraslele sale, Parcele, care controlau viețile oamenilor. Unii greci ce posedau o gândire științifică, precum Leucippus în secolul al V-lea î.H., considerau că mișcarea atomilor era controlată de Ananke, astfel încât „totul se întâmplă…din necesitate.” Teologii din Evul Mediu aveau o altă grijă: aceștia s-au străduit să reconcilieze libertatea umană cu presupusa omnișciență a lui Dumnezeu. Și ca urmare a revoluției științifice din secolul al 17-lea, filosofii au fost preocupați de ideea unui univers supus legilor invariabile ale naturii. Acest spectru al „determinismului” a reprezentat o reluare a vechii neliniști a grecilor cu privire la necesitate, doar că de data aceasta existau dovezi matematice și experimentale care să o susțină.

În secolul 20, noua știință a psihologiei a părut, de asemenea, să submineze ideea de liber arbitru: teoria lui Freud privind pornirile inconștiente sugera că sursele unora dintre acțiunile noastre nu sunt ceea ce credem noi că ar fi. Și apoi a apărut neuroștiința, despre care se crede adesea că prezintă o imagine și mai sumbră. Cu cât aflăm mai multe despre mecanismele creierului, cu atât pare să existe mai puțin loc pentru orice tip de sine autonom și rațional. Unde poate fi găsit un astfel de lucru în înlănțuirea de fapte care conduce la o acțiune? Cercetările asupra creierului arată că voința conștientă este o „iluzie”, potrivit titlului unei cărți importante, scrisă în 2002 de Daniel Wegner, psiholog la Harvard – o concluzie la care au ajuns mai mulți cercetători începând de-atunci. În 2011, Sam Harris, un scriitor american în domeniile neuroștiință și religie, a scris că liberul arbitru „nu ar putea coincide cu o înțelegere a lumii fizice”, și că „originile” comportamentului nostru „pot fi găsite în evenimentele biologice despre care noi nu avem nicio informație conștientă”.

Serios? Există acum câteva semne promițătoare pentru ceea ce s-ar putea numi un efect de bumerang asupra creierului. Aproape nimeni nu se îndoiește de faptul că materia cenușie din craniile noastre sprijină gândurile și sentimentele noastre, adică viața noastră mentală are nevoie de un creier funcțional. Aceasta nu este o idee nouă, și nici măcar una lansată în epoca modernă: Hipocrate a spus lucrul acesta în secolul V î.H. Dar unii specialiști în neuroștiință înțeleg din ce în ce mai bine că analizarea frânturilor de activitate din creierele noastre poate fi o modalitate greșită de a vedea cum funcționează mințile noastre. Aceasta din cauza faptului că multe dintre activitățile caracteristice oamenilor pe care aceștia le întreprind se desfășoară în timp și în afara craniilor lor. Poate că locul cel mai potrivit pentru căutarea liberului arbitru nu este creierul. Aceasta este o temă abordată de Michael Gazzaniga, specialist în neuroștiință la Universitatea California din Santa Barbara, în cartea sa recentă, și de Raymond Tallis, un medic și specialist în neuroștiință britanic pensionat. Așa cum spune dr. Tallis în cartea sa „Aping Mankind: Neuromania, Darwinitis and the Misrepresentation of Humanity”, a încerca să găsești existența (natura) umană în creier este ca și când ai încerca să auzi freamătul unei păduri ascultând o sămânță.

În parte, acest efect de bumerang asupra creierului rezultă din convingerea că tehnologiile din prezent utilizate pentru investigarea acestuia au fost stimulate artificial. Existența unor echipamente de diagnosticare precum scanerele de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) și de tomografie cu emisie de pozitroni (PET), care îți permit să privești în interiorul creierelor în timp ce acestea sunt în viață și procesează informații, i-au încurajat pe unii specialiști în neuroștiință să creadă că pot găsi „locul geometric” al responsabilității morale, leagănul iubirii și toate lucrurile de genul acesta în imaginile sărace rezultate din scanările creierului. Cu toate că viața noastră mentală depinde de creier, nu înseamnă neapărat că cel mai adecvat mod de a înțelege comportamentul nostru este de a privi în interiorul acestuia. Este ca vechea glumă cu un bețiv care a scăpat cheile de la automobil pe jos în timpul nopții și se îndreaptă spre un felinar îndepărtat pentru a le căuta – nu pentru că acolo s-ar putea afla, ci pentru că acolo există vizibilitate.

La fel ca proiectarea luminii acolo unde este uneori locul nepotrivit, scanerele din prezent sunt mai degrabă felinare care luminează slab. Din moment ce acestea nu pot urmări activitatea neuronilor, scanerele fMRI detectează, în schimb, schimbările survenite în nivelurile de oxigen din sânge, iar scanerele PET măsoară indirect schimbările din fluxul sanguin, pentru a depista locul în care se întâmplă (sau, mai degrabă, s-a întâmplat) ceva. Aceste tehnici pot detecta doar urmele unor izbucniri mari de activitate neuronală și vor pierde din vedere orice implică mai puțin de câteva milioane de celule ale creierului. Arta neuroimagisticii a fost în plin avânt nu mai mult de un deceniu. Într-un studiu realizat în vederea stabilirii fiabilității acesteia, doi psihologi de la Universitatea California din Santa Barbara au conchis în 2010 că disciplina a ieșit în evidență încă din faza embrionară, dar că a rămas, totuși, mai curând un adolescent dezorientat.

Aceasta poate fi o afirmație moderată din punctul de vedere al experimentelor asupra gândirii, emoțiilor și personalității. O echipă de psihologi de la MIT și de la Universitatea California din San Diego, care au fost puși în încurcătură de rezultatele suspect de definitive ale multor studii pe bază de ecografie cerebrală pe marginea acestor subiecte, i-au întrebat pe autorii a 55 de astfel de lucrări cum au analizat datele pe care le-au obținut. Echipa a comunicat în 2009 că pentru mai mult de jumătate din studii s-au utilizat metode defectuoase care garantau înregistrarea rezultatelor în conformitate cu corelațiile pe care acestea le căutau între activitatea mentală și impulsurile în unele regiuni ale creierului. Merită să țineți minte acest aspect atunci când citiți un studiu pe baza ecografiei cerebrale, care dezvăluie în mod prezumtiv cum și de ce facem ceea ce facem.

Nu este nicio îndoială cu privire la faptul că dispozitivele de scanare a creierului, alături de abilitatea noastră de a le interpreta rezultatele, se vor îmbunătăți la momentul potrivit. Dar problema în ceea ce privește încercarea de a investiga unele aspecte ale vieții noastre mentale prin intermediul mecanismelor de funcționare a creierului nu este doar una de ordin practic. Acest lucru este foarte bine ilustrat de discuția domnului dr. Tallis pe marginea unei serii de experimente care au fost întreprinse în mare măsură pentru a submina ideea de liber arbitru. La sfârșitul anilor ’80, regretatul Benjamin Libet, care a fost neuropsiholog în cadrul Universității California din San Francisco, i-a conectat pe subiecții săi la aparate astfel încât acesta să poată monitoriza intervalul unor impulsuri electrice din creierele lor. Acesta le-a spus subiecților să-și miște încheieturile oricând doresc și să țină minte momentul exact în care aceștia decid să o facă. Rezultatele au arătat, se pare, că acțiunile noastre pot fi declanșate înainte să ne formăm o intenție, mai degrabă decât după aceea, nemairămânând, prin urmare, timp pentru ca voința conștientă să intervină în ceea ce facem. Teste similare au fost repetate și îmbunătățite în mai multe rânduri și se pare că au confirmat faptul că senzația de deliberare poate fi un miraj. Dar, deși mișcările încheieturii pot fi monitorizate ușor, acestea reprezintă un loc neobișnuit pentru căutarea liberului arbitru.

Și aceasta ne aduce aminte de problema cu bețivul și felinarul. Tallis subliniază faptul că a participa la astfel de experimente implică realizarea și altor acțiuni de tot felul, precum programarea alarmei pentru a ajunge la timp la laborator, respingerea altor întâlniri,  faptul de a prinde autobuzul, găsirea sălii potrivite, încuviințarea proiectului, ascultarea instrucțiunilor ș.a.m.d. Pe cât de telurice sunt, acestea reprezintă exemple mai bune de tipuri de activități despre care ne place să credem că sunt deliberate și raționale decât mișcările încheieturii. Și ar fi o nebunie să credem că deliberarea conștientă nu face parte din acestea.

Faptul de a ne întoarce de la investigațiile asupra creierului și de a privi acțiunile noastre în contextul mai larg al existenței cotidiene – luând în considerare interacțiunile noastre cu alții, de exemplu – nu reprezintă în sine dovada tranșantă a liberului arbitru care i-ar fi convenit domnului dr. Johnson. Dar este, cel puțin, un început bun pentru aceasta.

Traducere: Ionuț Popa

Sursă: http://moreintelligentlife.com/content/ideas/neurons-v-free-will

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: