În vreme ce timpul…

November 14, 2010

Ucigă-l Toaca

Filed under: Aşa grăit-a Zara cuscra — Ionuţ Popa @ 11:14 pm

Se lasa intunericul peste copacii nemultumiti de intarzierea toamnei.  Doar cativa caini vagabonzi si tot atat de multi aurolaci isi fac veacul pe unde apuca, pe strazi.  Te plimbi linistit, treci de cerberii puturosi care pazesc  familii numeroase de hobiti de Ferentari si iti vezi de drum, multumind cerului ca inca te mai poti deplasa pe doua picioare(asta pana la urmatoarea strada mai putin luminata si ferita de ochii autoritatilor)  si scuipi de 3 x 3 ori in san.  Iti continui drumul prin labirintul capitalei ca soarecele dupa o bucata de branza(Bucurestiul a devenit, treptat, un veritabil labirint, si oamenii care locuiesc in el, rozatoarele care parcurg kilometri intregi pentru o bucata de branza- banii) si incerci sa te feresti de zonele ferite. Nu poti. Intunericul capitalei miroase a aurolac si-ti amesteste mintea, conducandu-te catre cele mai ascunse ghetouri precum o calauza imbrobodita in miasme. Mergi cum n-ai mai mers niciodata, continui sa mergi ca dupa o femeie ale carei fese te-au prins de nas si vor sa te atraga intre ele. Nu exista cale de scapare.  Miroase ca in fundul curtii lui Aghiutza, te uiti in jur, cercetezi zona, vrei sa atingi intunericul si cauti cu disperare lumina. Nu poti. Strigi, nu te aude nimeni. Vrei sa auzi ceva, nu te striga nimeni. Stele s-au retras fiecare in intunericul lor. Mergi, iar mergi, pasesti cu nesiguranta introvertitului care isi da pentru prima data intalnire cu sfarcuri de muza neprihanita mirosind a lapte praf. Bucurestiul este de-acum o dimensiune uitata, lasata undeva intre angoasa si orgasm. Nicio poarta nu se deschide, nicio poarta nu se inchide si nicio poarta nu poarta mai mult de doua secunde amintirea ca ai pornit de undeva. Calauza strange tot mai tare din fese pentru a se asigura ca nu te pierde, ca n-ai cum sa scapi din prinsoarea imbatatoare, si nu scapi oricat te-ai zvarcoli. Doar doua lumanari se aprind de-o parte si de alta a labirintului de flori negre, si-apoi inca doua, si inca doua. Lumina incepe sa devina din ce in ce mai puternica pana cand nu mai vezi decat o mare de lumina. Astepti sa-ti recapeti vederea, un minut, doua, trei… si te-a lovit.  Fesele de domnisoara ce te purtau printr-o bezna pe care o puteai taia cu toporul nu erau decat doi ochi albastri, unul mai mic decat celalalt, avand scris deasupra lor cu sangele si sudoarea romanilor: De ce iti e frica, nu scapi! Din ochi se deschide o gura de balaur care incepe sa-ti devoreze mintea si sa-ti aspire toti banii din portofel. Uciga-l toaca s-a reintors pe pamant in chip de muritor si pozeaza in rol de presedinte, dar si-n ipostaze incriminatorii cu blonde la purtator, uneori. Sa fie inceputul sfarsitului pentru fiecare dintre noi?

27 octombrie 2009

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: